Au început cursurile gratuite de calificare în meseria de brutar

Au început cursurile gratuite de calificare în meseria de brutar
Mareste caracterele

În luna martie 2017, s-a dat startul cursurilor gratuite de brutar.

Brutarul este reprezentantul uneia dintre cele mai vechi meserii din lume, el pune şi o fărâmă de suflet în fiecare pâine pe care o plămădeşte.

Pâinea hrănitoare pe care o aşezăm pe masă este rodul tradiţiilor înaintaşilor noştri, iar cele 12 persoane cu dizabilităţi care urmează cursurile de brutar sunt încrezătoare că vor duce mai departe secretele acestui aliment esenţial.

 

Cursurile de calificare profesională sunt organizate în vederea facilitării integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi, în concordanţă cu aspiraţiile lor profesionale, dar şi cu necesitatea pieţei muncii, iar, în curând, se va da startul şi cursurilor gratuite de: florar-decorator şi lucrător în comerţ.

Cursurile gratuite se adresează persoanelor cu dizabilităţi din regiunea Bucureşti – Ilfov, care au studii medii şi minim 4 ore drept de muncă, iar cei interesaţi ne pot contacta la Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau la telefon 0725.600.783, pentru a afla mai multe detalii.

Prin intermediul sustenabilităţii proiectului ,,O altă perspectivă a dizabilităţii prin calificare pe piaţa muncii”,  ID proiect: 124486, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 va continua pe parcursul anului 2017 şi în anul 2018 demersurile de facilitare a accesului a 75 de persoane cu dizabilităţi (pe an) pe piaţa muncii, printr-un program de calificare ce presupune cursuri, activităţi de consiliere, evaluare psiho-socială şi aptitudinală.

Proiectul ,,O altă perspectivă a dizabilităţii prin calificare pe piaţa muncii”,  ID proiect: 124486 a fost cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European POSDRU 2007-2013 şi a contribuit în mod direct la atingerea obiectivelor Axei Prioritare 6 şi ale Domeniului Major de Intervenţie 6.2., având ca obiectiv general dezvoltarea competenţelor profesionale prin cursuri pentru 230 de persoane cu dizabilităţi în scopul creşterii gradului de integrare pe piaţa muncii. Proiectul a avut o durată de 24 de luni, s-a încheiat în anul 2015 şi s-a derulat în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Versiune audio

 

Intrati in sectiunea audio a siteului unde puteti asculta materialele publicate. Fiecare material poate fi activat prin simpla apasare a butonului play.

 

Mai mult...